O glumă proastă e musai să fie gustată de 1 aprilie! Nu ai voie să te superi oricât de stupidă poate fi.
După o dimineață începută cu o serie mesaje pe care nu știi dacă să le iei în serios sau să devii miserupist ca toată frunza și iarba carpato-danubiană, am zis să-i fac și eu o glumă soției. I-am povestit o întâmplare din viața noastră ca și când ar fi avut loc noaptea trecută. Nu am fost deloc apreciat, poate din cauza copiiilor care aveau ceva de împărțit într-un mod foarte zgomotos. Reușesc să fac un dus urmat de două întâlniri, prima neinteresantă legată de job, a doua mult mai interesantă legată de celălalt job… la naiba asta e altă glumă proastă dar un botez trebuie tratat mult mai serios ca o ședință foto cu o blondă frumoasă… chiar două blonde. Numai că doar una apare în povestea mea.

Povestea e clasică:

El o vede cum își scălda trupul în razele soarelui, cum umbrele dispar și reapar pe chipul tânăr și acele momente de inactivitate celebrala îi sunt perturbate de lătratul cățelului. Nu toți sunt atât de norocoși! Află că îl cheamă Yoyo și se gândește că dacă îi va pupa caninele o va pupa într-un final și pe ea. Timpul trece și dintr-una în alta ajung să se cunoască și să se placă și ca toată insta-generația au aruncat câte un bumerang pe insta-story. Au putat o discuție despre cum fotograful în zilele noastre poate doar să mai surprindă adevărata față a fetei căci cealaltă este găsită cel mai des de iphone 6 sau 7 sau 6s. Totul s-a sfârșit cu frigul care a apărut atunci când soarele mergea spre apus. Parcă totul s-a pierdut în amintiri după ce un Audi se oprește în mine, mutându-mi mașina câțiva centimetri. Șoferul mă întreabă dacă are ceva. I-am zis că da, dar să fie sănătos că n-am timp de el și demarez cu cealaltă blondă. Ea îmi cumpără gogoși și totul va continua în altă zi, alta față de 1 aprilie, când nu știi cine zice adevărul și cine nu.









Share: