Mă refer strict la motivele pentru care fotografia artistică de nud încă are subiect.
Majoritatea motivelor le-am aflat direct de la sursă și la puține m-am gândit a fi posibile.
1. Ca să apară în Playboy. Pentru majoritatea cazurilor antrenamentul ajută, dar sunt artiști care vor să surprindă și stângăcia și sfioșenia pe care o expune o începătoare, iar o echipă bună nu are nevoie de profesioniste care-și aruncă direct picioarele după urechi.
2. Pentru a-și găsi iubit frumos, potent și cu bani. Multe se gândesc că dacă apar dezbrăcate vor fi văzute altfel. Exact astfel sunt văzute: ca niște ținte sigure pe care dacă le scoți la o salată cu apă plată și lămâie restul ține doar de dorințele tale. De găsit, îl pot găsi, dar doar pentru o scurtă perioadă de timp.
3. Pentru că îl place pe fotograf și nu știe cum să-i atragă atenția. Era prima mea ședință la o agenție de fotomodele și ăștia erau de-ăia disperați… mai ales că asta se întâmpla pe vremea când digitalul era mai rar ca părul pe picioarele modelelor și în loc să mă lase cu câte o fată pe zi mi-au adus patru. Pe două dintre ele le-am pierdut când le-am văzut pe celelalte două. Apoi prima și-a făcut loc pe card, bit după bit invers proporțional cu felul in care dispăreau piesele vestimentare de pe ea, de parcă era într-un losing strike la un joc de strip poker. Nimeni nu ar fi procedat altfel dar evident că l-am supărat pe domn patron care a învățat și el ceva din asta… una câte una.
4. Pentru a le arată nepoților cât de frumoase erau în tinerețe. Frumusețea sufletească sau a limbajului nu cred că se zbârcește precum tenul și din când în când mai întâlnesc câte o frumusețe care mi-o zice pe-asta cu nepoții. Niciodată nu am întrebat, dar bănuiesc că e vorba doar de nepoate!
5. A fost o perioadă când un model se tot întorcea pentru a-i face câte un set nou de nuduri. La un moment dat am întrebat-o de ce le tot schimbă. Mi-a răspuns sec: Le vând. Deci pentru bani.
6. Mă gândesc că nu a găsit un super stilist pentru partea de fashion sau un make-up artist pentru pozele beauty și s-a gândit că dacă tot are corpul atât de frumos să nu-și mai bată capul cu alte detalii și să pozeze așa cum s-a născut.
7. De distracție. Țin minte când am plecat la 4 dimineață spre Chei. Erau primele zile de mai. Aleg la întâmplare o sticlă, mă sui în mașină și plec. Ne întâlnim pe drum și mergem în mașini separate. Ajungem în locație și ne punem pe așteptat sursa de lumină. Decapotabila lor evident prea puțin încăpătoare le-a împins spre limuzina mea. Nu beau la volan dar m-am gândit că va fi frig. Și frig le-a fost până când s-au înfierbântat. Atunci neavând altă variantă au început să se sărute, să se dezbrace iar eu să mi fac viziuni artistice. După ce am terminat shootingul, fetele pline de noroi m-au rugat să nu pun pozele pe net iar eu le-am întrebat de ce le-au făcut: de fun, mi-au răspuns.
8. Pentru a-și enerva iubitul. Iubiții sunt ușor de enervat. Nu le dai ce vor, se enervează, la dai mai mult decât sunt obișnuiți, iar se enervează.
9. Dacă sunt singure și vor puțină dramă, planurile de enervat le cășună pe părinți. Mulțumesc la toți sfinții că până acum n-am dat de părinți supărați dar cu siguranță ăsta e un mod de a-ți enerva dragile rude.
10. Trecem de partea legată de familie și cu potențial familial și ajungem la cea mai bună prietenă. Ați întâlnit fetele acelea care amândouă sunt vegetariene, cafeaua o beau la fel, râsul nu îl poți deosebi și se completează reciproc? În cazul ăsta poți să te trezești la shooting cu amândouă. Altfel majoritatea au câte o prietenă bună și înainte de a ajunge în fața aparatului foto cu siguranță a cerut acordul acesteia. Așa ajungem la punctul zece cu motivul că și prietena ei a pozat goală.
11. Pentru că iubește arta. Ca o pictură sau sculptură, corpul ei este perfect și vrea să îl păstreze pentru o eternitate. Alegerea e dacă-l păstrează digital sau pe hârtie.
12. Pentru că e muză. Dacă s-a plictisit de vechiul domeniul artistic sau poate a făcut tranziția împreună cu artistul idolatrizat, atunci poate primi și sarcina de a poza goală.
13. Pentru că se simte bine în corpul ei. Asta nu pot s-o dezvolt… pur și simplu am auzit-o și o reproduc. Eu când mă simt bine în corpul meu nu mă dezbrac și zâmbesc în oglindă. Am nevoie de o domnișoară sau doamnă să ne explice. Sper să n-am ghinion.
14.Pentru că i se cere. Atunci când modelul se conformează 100% cu ce e rugată poate primi și acest task.
15. Pentru a-și surprinde iubitul. Înainte de nuntă sau după o împăcare sau la o aniversare poate să-i aducă un astfel de cadou. Dacă iubitul nu vrea ca ea să pozeze în fața unui fotograf sau fotografe, poate fi chiar el artistul. Eu n-am avut iubite să-mi pozeze!
16. Pentru expunere. Dacă iei timpul și îl combini cu deschiderea doar sensibilitatea, îți mai poate arde expunerea. Am încercat să fac o glumă, dar așa cum articolul de față va fi mai citit decât unul despre religie sau alte probleme existențiale, așa și niște poze nud vor acoperi o arie mai mare de vizitatori.
17. Pentru notorietate. Dacă ești vedetă și te dezbraci cu siguranță multă lume va fi uimită și va căuta pozele tale… asta până când altă vedetă se va dezbrăca. Nici nu trebuie să fie mai bună, mai tânără sau mai frumoasă. Trebuie să fie alta.
18. Pentru sex. Am încercat să mă documentez puțin pentru articol dar fără rezultate. Am dat totuși peste motive pentru care să trimiți sau nu poze nud. Cum scopul acestei îndeletniciri cred că este împerecherea, bănuiesc că niște poze făcute de profesioniști, editate de profesioniști, sporesc șansele legate de aceste plăceri fizice.
19. Pentru că sunt exhibiționiste. Prin 2010, la un workshop de nud, am mers cu câteva modele să ne pierdem seara pe o mică plajă, pe malul unui râu. Acolo au hotărât să se dezbrace de tot. Soare nu era, turiști erau, iar ele au confirmat ceea ce am scris mai sus.
20. Pentru confirmare. Atunci când faci o schimbare în viața ta, vrei ca toată lumea să confirme noile tale achiziții. Majoritatea fetelor când își pun silicoane, își pun și un nou set de poze pe facebook. Unele acoperă foarte bine subiectul pentru a fi remarcate doar de două-trei prietene, iar altele îl lasă la vedere. La fel și când se simt frumoase, vor ca frumusețea lor să fie aclamată. Fiecare în felul ei.
21. Pentru a transmite mai departe adn-ul. De data asta nu e vorba de sex ci de reproducere… de aici și majoritatea ședințelor de boudoir sau nud cu femei însărcinate.
22. Pentru că pot. Unii se trezesc dimineața și beau o cafea, alții se dezbracă și fac poze iar eu îmi iau aparatul, merg în cafeneaua preferata și scriu.
Sper să fi stârnit interes și pe lângă aclamații să primesc și cereri de shoot me nude!

În cazul în care doriți varianta necenzurată de facebook folosiți urmatorul link sau schimbați din meniu.

Share: