Californication, episodul 5 din prima serie, Becca își spune părerea. Personal sunt departe de acel moment acum, chiar am depășit dublul vârstei de atunci.
Oare a fost mai bine înainte sau după? Din start pot spune că aș fi fost privat de cele mai mari fericiri ale mele-Alex, Lucas și Eva. Dar problema nu se pune așa . Mai ales pentru tine. Cred că poți compara anii de când a apărut dorința cu anii de imediat după.
Precum într-o reclamă care a fost cenzurată, Maria își scoate lenjeria atunci când părul îi dădea bătăi de cap, și își leagă strâns coada… ok ok, o mică fantezie. Maria a scos-o atunci când Elena îi spuse că rochia nu se mulează perfect. E foarte fain să privești trei fete în timpul unei ședințe foto dar și mai fain e să te alături lor. O anumită energie, o anumită tensiune le simți atunci când ești atât în față camerei foto cât și în spatelei ei.
În anul ce urmează vreau să mă focalizez pe mai multe proiecte și am găsit cel mai bun compromis prin care să combin cea mai mare pasiune a mea cu meseria de fotograf de nuntă. Din acest sezon, vreau să abordez nunta într-un mod inedit, să fiu fotograful din umbră care să surprindă cu adevărat emoțiile voastre . Acest lucru nu mă va împiedica să coordonez și sau să realizez fotografiile de la ședințele foto. Doar în momentele importante eu voi urmării reacțiile rudelor și a prietenilor sau voi căuta cadre cât mai speciale cu mirii. Programul meu va începe dimineața, de la pregătiri și se va termina după danusl mirilor. În lunga mea carieră de fotograf de nuntă ce m-a răsplătit cu numeroasse premii, cred că pot face un trend din această abordare deoarece pot spune că în acest interval se realizează între 80 și 90% din fotografiile preferate de miri, care ajung în general în album. Nefiind vorba de albume și mii de fotografii realizate, materialele finale vor fi gata în general într-o săptămâna.