De ceva vreme petrec din ce în ce mai mult timp prin barber shop și mi-am găsit o pasiune pentru mașini și motoare (în curând va fi gata și articolul despre Range Rover Sport).

Acum știu că vor fi unii încântați de motor alții de frumoasele fete ce au pozat pe și lângă acesta dar articolul este despre barber shop. În primul rând locația este fix în spatele studioului meu și cum eu mă mândresc cu faptul că îmi pot întâlni clienții în intersecția celor mai importante bulevarduri din oraș același lucru îl pot spune și despre Downtown. Apoi un lucru care mi-a atras atenția a fost faptul că în orice moment își pot face timp pentru mine atunci când merg sa mă aranjez cu puțin timp înainte de ședința foto și chiar dacă sunt ocupați, lucrul în echipă face ca toți clienții să fie mulțumiți. În cazul în care ajungi mai devreme decât ora la care ai fost programat poți bea o cafea sau te poți răcori/încălzi (în funcție de anotimp) cu o bere respectiv tărie. Calitatea serviciilor este totuși punctul forte pentru care de fiecare data când mă așez pe scaun sunt de ajuns două trei cuvinte după care mai povestim ce am mai făcut între timp.

Multumesc Inel Bogdan pentru video!!

Share: