Acum mai bine de zece ani, prietenii ne spuneau cât de plictisitoare sunt unele emisiuni TV față de întâmplările mele cu soția mea, pe atunci doar iubita mea. Acum suntem cinci și dinamica dintre noi puțin diferită:
– Mama zice că ai primit mesaj, să îl citești, spuse Tudu.
Deblochez telefonul dar nu văd vreo notificare, pun căștile și îmi continui meciul în CS GO. Coboară Andra și volumul nu mai poate acoperi vocea ei. Fac repede o acțiune prin care să mor util și o ascult. Îmi spune că am primit un mesaj pe facebook. Am cel puțin trei aplicații de la facebook, primesc zeci dacă nu sute de notificări pe zi dar mesajele niciodată nu îmi apar, probabil trebuie să plătesc pentru asta. Bine că îi apar ei.
Mesajul este de la o prietenă care îmi propune să fac o ședință foto la un eveniment DallesGo iar plata vă fi un curs. Trebuie să vă povestesc și istoria mea legată de cum am m-am apucat de fotografie.
O lungă paranteză….
După ce pleacă Diana de la mine din cameră, mă ridic și merg pe balcon, pun picioarele pe masă și mă gândesc cum voi poza. Era vremea Mirc-ului și a asl/pls-ului. Faptul că aveai poze pe dischetă făcea diferența atunci când iți căutai o parteneră de cafea or whatever… Pe masă erau aruncate pachete de țigări goale, sticle de băutură și o scrumieră imensă plină de scrum, filtrele erau aruncate în coșul de sub masă. Plăcile orange de pe jos, sub lumina caldă a becului erau în contrast foarte frunos cu cerul la apus. Termopanele lui Năstase încă nu existau dar ale mele erau la modă în acea perioadă. În acest peisaj colegul meu de bancă urma să îmi facă poze. Țin minte că aveam niște pantaloni negri și un maieou tot negru iar părul blond. Tocmai ce apăruseră aparatele digitale iar colegul meu primise un compact Hp de la tatăl său, care era navigator.
Încă nu i-am mulțumit pentru zecile de întâlniri pe care le-am avut datorită pozelor și nici pentru discuția care a urmat cu tatăl mei. Voiam și eu un aparat digital, ceva mic cu care să merg în excursii, el imi recomandă ceva cu 2.8 . Habar nu aveam de ce se uita la diafragmă când megapixelii erau cei importanți, șase. Urmează un drum la București, undeva pe lângă Primăria sectorului 5, la parterul unui bloc. Țin minte cât de drăguț se purta Marian cu taicamiu care a cumpărat un bridge de la Minolta și un Nikon F4. De atunci am făcut zeci de mii de poze până când am ajuns la munte și tocmai într-o ședință foto, o sună un coleg de facultate pe iubita mea și o întreabă dacă vrea un job de fotograf/editor la o revistă de modă. Eu jubilam. Se numea “La Moda” și evident că am mers eu în locul ei. Urmează ședințe foto groaznice dar toate aveau cel puțîn câte o fotografie reușită printre cele mișcate, prost încadrare sau cu cine mai știe ce greșeli. Dă faliment și de acolo ajung la o agenție de modele de la care plec repede împreună cu o parte din fetele care erau foarte derutate de patron. După nici 3 luni în câmpul muncii mi-am început cariera de antreprenor. Era pe vremea când toate mergeau și curând încep să apară mulți bani. Am început să ies foarte des. Curând, degeaba ieșeam cu câte 4 fete(atâtea începeau în mășînă) că tot îmi rămâneau bani. Atunci am hotărât să fac un team building. Mă gândeam să plec pe Valea Prahovei cu mășînă plină dar încep colaborarea cu o fată care acea acces la o vilă în Lepșea. Din cauza asta putem pleca mai mulți, doua mășini. Zic din cauza pentru că nu a fost un lucru bun. Nimic nu a mers cum trebuie, paturile pline de praf, boilerul se strică , fetele se crizează, iubită își dă foc din greșeală iar eu ajung la concluzia că nu vreau haos în viața mea. Dau pe toată lumea afară și rămân doar fotograf, fară agenție de modele, fară agenție de publicitate. Ajung ,la școala Populară de Arte. Ar fi trebuit să stau vreo doi ani dar am rezistat doar două săptămâni.
Încep colaborarea cu tot felul de artișți locali. Mulți fericiți de colaborarea cu mine, alții nu. Una dintre fete a fost nemulțumită de o ședință foto ale căror fotografii m-au ajutat să câștig titlul de fotograful anului în fotografia de publicitate. Continui să fac poze comerciale dar mă și căsătoresc. Acum soția îmi sugerează să nu mai stau atât cu fetele și mă apuc de fotografie de nuntă. Ajung fotograful anului pe fotografie de eveniment și din nou schimb macazul. Mă fac profesor… în fine predau cursuri foto. Campania în care am căutat cursanți a fost un real succes. Cu 100 de lei am reușit să găsesc 50 de cursanți. Mă opresc din nou și încep alta canpanie. De data asta cu 100 de lei fac 50.000 de vizualizări pe blog dar renunț repede și la cariera de blogger. Ajung influencer, și inițial sprijinit de soția mea merg în Paris. Nici macar nu am postat ce am făcut pe acolo căci aceasta se supără. M-am oprit iar și am hotărât să lucrez cu cei mai buni designeri din România. Cei mai buni lucrează moca și sunt foarte exigenți. Cu exigență eu nu am probleme dar asistentul a cedat. Probabil aleg prost oamenii cu care colaborez. Urmează o perioada în care îmi descopăr tot felul de pasiuni. Acum apare obsesia mea de a-mi dubla necesitățile, două aparate foto, două calculatoare, două mășini, două case etc. Totul culminează cu momentul în care îmi găsesc un obiectiv de 6000 de lei pe pervazul din afara casei, apoi am văzut geamul larg deschis și …. și noroc că aveam dubluri. Nu mai fac o noua paranteza dar cu siguranță voi scrie și despre asta.
Acum mă gândesc să revin la începuturi. Un curs foto este ceva ce mi-a lipsit. Dacă am început fiind autodidact, un nou început are nevoie și de lucruri făcute diferit. Ajung la City. Mă văd cu Mirela care mă duce la etaj, în birourile managementului mall-ului. Acum apar lucrurile cu care sunt obișnuit, oameni care mă iau la discuții, fete care se schimbau dar care păreau că s-au obișnuit repede cu privirile bărbaților din zonă, ultime retușuri făcute în grabă și o forfotă creativă. M-am întâlnit cu una dintre primele mele modele, asta era pe evremea când încă mergeam la școala Populară de artă, acum colaboratoare la Dalles Go. Mi-a plăcut implicarea profesoarei în discuțiile cu modelele dinaintea prezentării și mi-a plăcut și mai mult prezentarea.
Vreau să o felicit pe prietena mea, Mirela Platon dar și pe restul designerilor și pe organizatori! Un eveniment reușit care face simțită prezența cursurilor Dalles Go în Constanța.
Tu ce fel de cursuri ți-ai dori în Constanța?
P.S. Daca ai participat la eveniment si crezi ca te regasesti in fotografiile mele aici este link catre intreaga galerie.
Nu uita sa folosesti butonul de share!!
